În plină stare de alertă epidemică, numărul pacienților care ajung la spital cu simptome grave de gripă sau viroză este în creștere.
“Ca și număr de prezentări sunt destul de multe, atât la adulți, cât și la copii și, bineînțeles, că din aceștia noi reținem cazurile mai dificile, cazurile de pacienți care necesită tratament în spital. Ca și în pandemie, pacienții primesc mască în momentul în care vin în camerele de gardă, încercăm să menținem această prevenire a transmiterii între ei, dar bineînțeles, odată cu creșterea aglomerației, lucrurile se pot complica”, a declarat Simin Aysel Florescu - manager Spital Victor Babeș.
Cea mai optimă soluție împotriva transmiterii noului virus gripal este reprezentat de sistemul de Biosecuritate Ecologică Integrată® cu tehnologia luminii ultraviolete UV-C.
Sistemul unic a companiei BIOCOMP, ce asigură dezinfecția cu scop activ și preventiv "B.E.I. (Biosecurizare Ecologică Integrată) cu tehnologia luminii ultraviolete UV-C" pentru spitalele de stat din România. B.E.I. asigură prin abordarea holistică integrată, blocarea tuturor căilor de contaminare posibile concomitent, prin dotarea cu dispozitive speciale fabricate în România. respectiv prin:
- dezinfecția aerului în prezența sigură 24/7 a personalului medical și a pacienților (conform normelor și standardelor UE 2022);
- dezinfecția suprafețelor în absența personalului medical și a pacienților (podele, pereți, ustensile, echipamente, paturi, mese, scaune, dulapuri etc. în minimum 15 minute);
- dezinfecția obiectelor (măști, telefoane mobile, tablete, pachete, documente, tastaturi etc.) și dezinfecția încălțămintei în unitățile medicale;
- dezinfecția autovehiculelor implicate în activitatea medicală.
BIOCOMP garantează eliminarea existenței și posibilității apariției infecțiilor asociate actului medical în spitalele unde este aplicat sistemul, conform proiectului de biosecurizare întocmit în mod gratuit și care conține pentru fiecare spațiu în parte tipul, puterea, numărul și amplasarea concretă a dispozitivelor.
Dispozitivele de dezinfecție cu lumină ultravioletă pot fi folosite în orice unitate medicală (spital, clinici, policlinici, etc.) pentru orice tip de specializare (stomatologie, ginecologie, dermatologie, pediatrie, etc.), ambulanțe, unități primiri urgențe, secții ATI, laboratoare (microbiologie, analize medicale, cercetare știintifică, etc.), săli de așteptare, etc.
În concluzie, luând în calcul variantele disponibile, dezinfecția cu tehnologia luminii ultraviolete UV-C reprezintă o soluție viabilă ce ar trebui luată în calcul pentru dotarea tuturor unităților medicale.
Alege sistemul B.E.I. pentru un viitor sănătos!